Sonet CCXXX

Ma mir ca sunt de-atuncea tot pur, ca o oglinda
In care nu ramane nimic din ce-a trecut,
C-am sters chip umeri, brate intinse sa ma prinda,
Si negrii ei luceferi de dincolo de lut
Se zamisleau din ingeri? din spuma nalucirii?
Genunchi de Magdalena,. odihnitori de Christ
Ca sa ma smulg din iadul de flacari al iubirii,
M-a poleit durerea cu aerul ei trist
Dar straniul meu aur nu uita dulcea ora
Cand ea tragand in laturi noptateca perdea,
Zvarlea doar o marama pe goala-i aurora
Si-n asternut ca lampa lui Aladin dormea
Plecat pe ea, ca-n basme, la dulcile-mi soptiri,
Ea-mi deschidea comoara intregii fericiri