Sonet CCXXXI

Mai leagana tristetea doar pieptul ca o boare
Cu fluxuri si refluxuri aproape atipite
Amurgul voluptatii varsase sumbra-i mare,
Suave madulare dormeau in el, topite
Si alb si magic, palid se afunda obrazul
Din castaniul moale cu tarmuri ondulate
Plutea pe apa tamplei un nor de vis In iazul
De somn ieseau profiluri de ceruri inecate
Si nu stiai de-i suflet, ori luna, sau un peste
Ce se juca sub unda cu pielite senine
Cand un oftat, din gura scrasnita ca un cleste;
Spargea clestarul vrajii urzita peste tine!
Din carnea somnoroasa, din linistea fierbinte,
Tu izbucneai, amanta mai darza ca-nainte.