Sonet CCXXXIV
Nu trambitele slavei si-a dragostei cimbale,
Ci vuietele marii in scoica de sonet,
Taifunul unei inimi in vers prins ca-n zabale,
Cu inima plecata pe el s-asculti incet...
De-as revarsa pe tine iubirea ca noianul,
Nu poate cat o rima in care m-am rasfrant...
Cand esti poet, o perla-ti destainuie oceanul
Si spaimele iubirii s-atin intr-un cuvant.
Ti-am faurit o-nalta si grea demiurgie,
Un univers de patimi adanc pus sub zavor:
Aicea orice vorba inchide o urgie
Si fiece silaba e un ciclon de dor...
Desi sunt descantate si dorm ca-ntr-o poveste,
Citindu-le, tu nu simti duh aprig de tampeste
(Luni , 23 iuie 1957)
Autor: Vasile Voiculescu Poezia Sonet CCXXXIV de Vasile Voiculescu
|