Sonet CCXXXIX

Bem pan la fund paharul In drojdia iubirii
S-ascunde-o si mai tare, subtila imbatare,
Fara de aburi, rece o neagra exaltare
Ca dup-o-nalta crima in slujba dezrobirii:
Am fost si noi doi ingeri, legi sumbre am calcat
Ci-mbratisarea noastra, oricat de vinovata,
Pastra in ea savoarea intaia, neuitata
Si paradisiaca a primului pacat.
In inimile noastre sta pacea nemuririi.
O vesnica stiinta, graind peste mustrari,
Ne spune ca sub zvarcol, blesteme si ocari
Zac numai dor si flacari in gheata despartirii,
Ca-i pe nedrept Infernul in care ne muncim
Si-n ghearele Satanei noiinca stralucim.

(Miercuri, 9 aprilie 1958)