Sonet CLVII

Te miri ca nu scot gheara sa-mi sfasii barfitorii?
Unde-ai vazut tu leul vanand gandaci sau poame?
Poetul sare lacom asupra-naltei glorii,
Cu-mbatatoarea-i carne s-aline sacra foame.
Si eu am alergat-o-n pustiul lumii voastre
Si m-am batut cu tigrii si serpii pentru ea.
Am fugarit-o pana-n capcane si dezastre,
Dar cand s-o prind, in cale-mi iesisi tu, scumpa mea!
Tu m-ai vanat cu ochii, otele zambitoare,
Si lesnicioasa prada-ti cad astazi la genunchi;
Hai, inima sfasie-mi, mi-o faci nemuritoare,
Si dulcea ta cruzime patrunza-ma-n rarunchi:
Caci stihurilor mele le dau alte destine,
Cu nobilul lor sange de-a te hrani pe tine.

(Sambata, 4 decembrie 1954.)