Din clarul miez al varstei rad tineretii tale,
Trufasa-ti frumusete in fata o privesc
Si ochilor tai, astri tulburatori de cale,
Opun intensu-mi geniu in care se topesc.
Ma-nfatisez cu duhul, nu te sarut pe gura,
Plecat ca peste-o floare, te rup si te respir
Si nu mai esti de-acuma trupeasca o faptura,
Ci un potir de unde sug viata si strang mir.
Nu-mi numar anii, seva nu sta in gingasie:
Cu ideala forta mi-apropii ce mi-e drag,
Injug virtuti si patimi la marea poezie
In care, fara urme de pulbere tarzie,
Te-amestec si pe tine cu sila;pentru mag,
Pamantul n-are margini, nici cerurile prag
(Joi, 2 decembrie 1954)
|