Sonet CLXII

Eu imi cladesc sonetul in piscuri, o cetate
Cu rimele creneluri si orice vers un zid.
Pe tine, print hermatic, ca-ntr-o eternitate,
Smuls pur din gheara vremii, in el sa te inchid.
Haina, marea lumii sa-l bata furioasa,
Cu haita ei de pizme, zavistii, hada ura,
Nu vor clinti o iota din mandra-i armatura,
Nevolnice sa-i sparga enigma glorioasa.
De-acum nu ne mai pasa ce are sa se-ntample
Punand in lant uitarea si ferecandu-i zborul,
Cu laurii veciei neofiliti pe tample,
Vom infrunta trecutul, ce-asmute viitorul:
Ca-n inima-mi ascunsa, sta slova nemuririi
Si-o scriu cu diamantul caratelor iubirii

(Solstitiul de iarna, 1954. )