Sonet CLXIV

Perechea este telul, porunca sacra-a firii:
Starniti de ea, vulturii se cauta prin spatii,
Delfinele iau marea in piept, sa-si afle mirii,
Chiar stelele in ceruri se-njuga-n constelatii
Ca viata catre mandrul stejar, spre tine-ntind
Ciorchinii-mi plini de patimi cu seva-mbatatoare;
In mrejele-adorarii te-nfasor, te cuprind,
Si orice vers iti scriu e inc-o-mbratisare.
Noi doi suntem victime ale suavei legi,
Caci dragostea nu cata la forme-ntamplatoare:
Dac-ai fi fost femeie, te-as fi ales eu oare?
De ce ma lasi acuma? Te smulgi si te dezlegi?
Taiat in jumatate si-n pulberea zdrobirii,
Cum am sa port eu singur poverele iubirii?

(Anul nou 1955)