Sonet CLXVII

Pe noi prietenia nu ne mai incapu
Prea mult crescu si grabnic navalnica simtire
Atunci ne stramutaram pornirile-n iubire
Si-o dragoste inalta si-adanca incepu.
Se prefacu deodata coliba in palat,
Iar casnicele scule , in zane , ca-n magie;
Eu regasiiin mine un suflet de-mparat,
Purtand puternic sceptru de vis si poezie,
Nu-i oaste mai viteaza ca cea a-nchipuirii,
Ca duhul frumusetii atotbiruitor;
In fruntea lor porni-vom razboiul dezrobirii
Din lumile taranei spre unicul meu dor;
Sa-ti cuceresc si tie, in dreapta stapanire;
Alaturea de mine, un tron in nemurire!

(Luni, 10 ianuarie 1955)