Sonet CLXX

Samanta nemuririi, iubite,e cuvantul,
Eternul se ascunde sub coaja unei clipe,
Ca-n oul ce pastreaza un zbor inalt de-aripe,
Pan ce-i soseste timpul in slavi sa-si ia avantul;
A fost de-ajuns un nume, al tau, sol dezrobirii,
S-au spart si veac, si lume; tinut prizonier
A izbucnit din tandari, viu, vulturul iubirii,
Cu ghearele-i de aur sa ne rapeasca-n cer.
Cine ne puse-n suflet aceste magici chei?
Egali in frumusete si-n genii de o seama,
Am descuiat taramul eternelor idei;
Supremelor matrite redati, care ne cheama
Din formele caderii, la pura-ntaietate,
Sa ne topim in alba, zeiasca voluptate


(Joi, 20 ianuarie 1955)