Sonet CLXXXIX

Nu m-au tarat spre tine nici stearpa desfranare,
Nici vitiul fatarnic, ci patima senina;
Cand fluturul isi arde aripa-n lumanare,
El nu ravneste seul, ci magica lumina.
Ma sprijin pe-amintire-acum si apoi pe moarte;
Toti ceilalti stalpi cu lumea deodata s-au surpat,
Iubirea putrezeste pe undeva departe,
Eternitatea-i inca un vis dezaripat.
M-adun de pretutindeni, ma-nchid de-o grija sumbra,
Mi-e sufletul zadarnic si cere sa se culce ;
Prin slavi amurgul trece misterios de dulce
Si-n umedul lui giulgiu ma-nfasura cu umbra
Nici stea, nici cantec: vine alt soi de noapte, grea,
Mai limpede ca gheata si rece tot ca ea.

(Duminica, 24 iulie 1955)