Sonet CLXXXV

Nu mai hulesc, iubite, aceasta trista tara,
Nici lumea rea si stramta in care te-ai nascut,
Cum nu urasc tarana vulgara si avara
Din care pomul mandru zbucni, neincaput
Ci lupt s-o scap de viermii ce rod la radacina,
O-nobilez cu soiul unor fiinte noi.
Iti zamislesc amante cu suflet de lumina,
Iti plasmuiesc soti vrednici din ideali eroi
Turnate din iubire-- titanice modele--
Am stors in ele sucul a sute de vieti,
Traiesc in veci. Tu insa, mult mai presus ca ele,
Intreci aceste-nalte vortuti si frumuseti.
E oastea ideala, trimisa-n sarg de mine
Sa ia Eternitatea cu-asalt si pentru tine.

(Luni, 30 mai 1955)