Sonet CLXXXVIII

Ma uit cum cade noaptea, aluzie la moarte,
Si lumea-si cata duhul in lampile aprinse;
Reintra in vis viata, patrunde de departe,
Ca o mireasma, somnul, in carnurile stinse.
Eu stau mereu in bezna:lumina mea-i la tine
Si ochii mei o alta nu vor sa mai priveasca.
Cum irosesti aiurea placerile divine?
Nu ti-a ramas o umbra de cuget sa-ti sopteasca
Cum dragostea-mi, mai mare ca vesnica natura,
Ti-a zamislit adancul din nou, in zeci de fete?
M-am despoiat de taina, de-nalta-nvestitura,
Ca sa-ti imbreac unica si goala-ti frumusete;
Te-am invatat iubirea, semetul zbor in slava,
Sa pier ca scorpionul de propria-mi otrava.

(Vineri, 22 iulie 1955)