Sonet CXCII

Mi-a mbatranit iubirea si gloria-i pe moarte,
Ca-mi ocolesti surasul si fugi de ochii mei?
Alaturea: si parca pamantul ne desparte;
Vorbim : si-i flecareala, prin gard, ca-ntre femei
Te masluiesti cu-o arta prea infioratoare
De nu ti-as sti launtrul si mestesugul tot;
Porti crima ca pe-o roza infipta-n chiotoare.
Si vitiile,-n tine , suavi boboci isi scot.
Acum cerci sa te scuturi: de ele? ori de mine?
Dar nu te vreau prieten si nici vrajmas sublim;
Inapoiaza-mi iadul, demonicele-ti stele,
Il vom preface iarasi in cer de ne iubim;
Nu-mi harazeste locul, nici timpul fericirea,
Ci tu ; la piept cu tine mi-e paradis pieirea.

(Marti, 9 august 1955)