Sonet CXCIV

Eu nu cred bucuria ce-mi trimisesi, capcana,
' Ca iar ti-e drag poetul, si-l chemi' ci iau aminte;
Ma-ntreb launtric, pipai nemuritoarea rana:
Fidela, durerea niciodata nu ne minte.
Tu nu stii ce amara e gloria tarzie,
Cand nu mai un dinte, s-o musti in gura hada
Nevolnic, ti-e rusine de cruda poezie
Ca de-o femeie gata de ravna ta sa-si rada
Iubirea, cat de pura, tot cere o ispasire,
Chiar intre om si ingeri pacat e socotita;
E drept sa fiu eu singur prinos de izbavire?
Nu m-ai jertifit tu, insuti, victima osandita?
De ce cu lanci de slove acumdin nou m-ajungi
Si-mi hartuiesti, iubite, Destinul , sa-l strapungi?

(Joi, 11 august 1955)