Sonet CXCV

Tu mi-ai cules, iubite, pentru eternitate
A cugetelor mele mireasma, poezia.
Acum trimiti asupra-mi dispretul si urgia,
Dar fagurul ramane cand pier florile toate.
Iubirea ta cu grindeni, zorita sa zdrobeasca
Si-n drumu-i meteoric sa treaca mai departe,
Nu mi-a crutat un petec de suflet Totusi, iar te
Implor sa cazi pe mine cu vipia-ti cerasca
Se sparge norul iata, tu esti intreg lumina,
La care zvant durerea, urc crengi, dau flori, rodesc
Chiar gheata ta mi-e hrana: in taina o-mblanzesc,
Ea-mi tine duhul proaspat si inima virgina
Si,umbra,in tot locul de tine-alaturi sunt,
Caci umbra e ecoul luminii pe pamant.

(Miercuri, 17 august 1955)