SOSESTE FERICIREA

Coliba ta din varful colinei e-o minune.
Apusul ii cladeste un coif de paie noi,
Si aurind tristetea pustiilor pasune,
Prelung surpatul soare se uita inapoi.

Lucind ca o troita mutata-n batatura,
Se-nalta lin naluca fantanii cu vartej,
Galeata aninata de lanturi peste gura
Se leaga in umbra ca floarea pe un vrej.

Lumina isi da duhul si-ti zace la picioare,
Prelinsa in tarana schimbata in chilim.
Un sange cald de inger sclipeste pe ponoare
Si calci cu teama-n iarba ca-n fulgi de heruvim.

Iti simti un ceas profetic si nu poti sta in casa,
Ci ai porni-mpreuna cu soarele spre mari;
Nelinistit trecutul ca un destin te-apasa
Cand, raspunzand deodata uitatelor chemari,

Suind domol poteca batuta de ispite,
Pe sub gutuii pustinici si sub uscatii meri,
Cu gura-mpodobitade zambete mahnite
Soseste fericirea albita de dureri.