TRISTA MINUNE

Inca putin, si triste minuni s-or implini,
Curand suava carne va fi iar alba piatra,
Din cerul fruntii, ochii polar vor asfinti,
Dar pan-atunci tin calde tiparele pe vatra.

Am tescuit din scorburi cuibare otravite,
Ascunse cu viespare sihastre la un loc,
Si-am scurs din trunchiul carnit, prin patimi ascutite,
Rasina unui suflet ce-i gata sa ia foc.

E-acolo si mireasma de floare inchegata,
Si seva aiba-a multor ceresti singuratati,
De-i randuit sa arza, n-o mistui deodata.
Ci toarna-o pentru negre si lungi pustietati.

Sa pot prin obstea noptii sa luminez iubirii
Si risipit prin laturi sa nu ma vars curgand,
Implanta, Doamne,-n ceara molatec-a simtirii
Vertebre tari de cuget, festila unui gand.