TRISTAN SI ISOLDA

Asijderi unei lupte, de departe
Bratele-si reped cu arzimi de spade
Buzele-si cata, lacomi sa se prade
Pana ce sarutarea-i investi cu moarte.

Dulce pieire, apriga-ncetare.
Toti macii uitarii si-au stors holda
In cupa cu venin fermecat din care
Pina-n fund Tristan bau pe Isolda.

Cu panzele-n crestet vrajite de luna,
Corabia-ncinsa pe marea inalta
Domol ii trece spre o alta genuna,
Ascunsi in alba-i floare invoalata.