Poeziile.com - Home

 Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romanePoezii frumoase pe temePoeti membri ai clubului poetilor tineriPoeziile mele


 
Poetul zilei
Gheorghe Chivu
(1912 - 1986)

1 Poezii

Poezia de azi

Falstaff sau evitarea unui mit
de Nichita Stanescu


Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

   
Cautare avansata



































Nod 28 - comentariul poeziei

Poezii Balade Psalmi Cantece Sonete
Ode


In mitologia grecilor, cuvantul daimon se referea, in vechime, atat la duhurile si fortele rele ale naturii, cat si la cele considerate a fi sacre: geniile care intermediau intre oameni si zei, sufletele eroilor si ale stramosilor, semidivi-nitatile care protejau locuintele, animalele, recoltele etc.



In demonologia crestina, demonii sunt ingeri care si-au tradat natura. Ei nu sunt rai decat in masura in care nu se conformeaza naturii lor de fiinte care isi au originea in Bine.



In lucrarea Daimonion Lucian Blaga aborda conceptul de demonic din perspectiva lui Goethe: drept o manifestare contradictorie, paradoxala, a lui Dumnezeu, care, de regula, se manifesta arhetipal si care, in anumite imprejurari, isi ingaduie „sa se joace" si in felul acesta demonic. Ca expresia „iesirii din sine" a divinitatii, demonicul nu este lipsit de o latura pozitiva.



Exista mai multe unghiuri de abordare a demonicului: mistic, etic, istoric, cultural, psihologic, biografic, filosofic si estetic. Din unghi psihologic, monstrii si, in genere, deformarile monstruoase sunt produse de fortele subsconstientului (vezi Paul Diel, Divinitatea - Simbolul si semnificatia eI).

Filosofic, demonicul, ca manifestare a irationalului, simbolizeaza neobosita energie a celor preocupati de depasirea de sine (precum Faust, personajul lui GoethE), factorul stimulativ in ceea ce priveste cunoasterea.

Viziunea lui Goethe despre caracterul irational (magiC) al vrajei specifice artei este tipic romantica. Inspiratia, darul de a crea poezie, transformand magica putere demonica in creatie, nazuinta faustica in stiinta si chiar puterea de a umbla peste case a lunaticilor izvorau din inconstientul „tesut din ite magice" al romanticilor, din fondul ocult al fiintei umane.



In poezia Nod 28, motivul daimonului este utilizat pentru descrierea tulburatorului act de creatie. in asemenea clipe, trupul devine „gazda" misterioasei fapturi a carei devastatoare prezenta deregleaza firescul statut existential al poetului, instituind o stare de criza maxima la nivelul ambelor planuri ale fiintei, cel fizic si cel spiritual: .Daimonul meu vine de departe
in gazda fapturii mele,
eu stiu cand vine caci ma izbeste
cu ploi de stele,
imi umfla gleznele, tiitoarele mersului,
imi palpaie inima ca pe o flacara,
imi usuca limba ca pe un desert salbatic
pe care numai leul din leoaica se adapa,
imi spulbera ochii ca pe doua spurcaciuni ale vederii,
se sterge cu sprancenele mele,
isi pune el cuvantul lui in creierul meu,
albindu-l cum cerul Ie-a albit pe stele."

In viziunea sa lirica, poezia este adusa de inspaimantatoarea faptura imaginara. Este rodul unei stari de „posesiune", al unui entuziasm involuntar si care-i zguduie, pana in cele mai adanci strafunduri, fiinta. „Vizita" este scurta, iar enigmaticul „musafir", care provoaca o insuportabila criza (sustinuta, textual, de verbele „ma izbeste", „imi umfla", „imi usuca", „imi spulbera" si de seria larga a comparatiiloR) are un comportament „salbatic", lipsit intrutotul de „maniere":

„se sterge el cu sprancenele mele II si uita sa spuna de ce a venit
si pleaca mai falnic decat tot universul
si mie imi lasa ca amintire doar versul
si cuvantul aurit
si se duce si ma lasa
si de mine nici ca-i pasa;
de mine care-i sunt casa,
barbat teapan si zambit."

Amintirea (urmA) ciudatei si vijelioasei vizite este insusi versul .aurit", adica versul inspirat, revelat, ce cuprinde adevarul in enigma sa: adevarul pe care daimonul i-l arata pentru a-l ascunde (acesta este, in fond, si rostul poeziei!).



Asadar, Nod 28 este un text construit pe tema - romantica - a caracterului demonic al poeziei si, respectiv, al poetului (de geniU), care creeaza, la fel ca samanii sau ca poetii arhaici, in stare de transa. O stare pe cat de spontana si de imprevizibila, pe atat de dramatica, asumata ca o intalnire cu daimonul sau, altfel spus, ca o infrangere fara drept de apel a constientului de catre primejdioasele si obscurele forte stihiale ale inconstientului.

Ipostaza poetului, aceea de „casa" in care revine, din cand in cand, daimonul, se constituie intr-o aluzie metaforica la fiziologia spirituala a actului poetic, la anatoma spirituala a geniului, iar suferinta, perplexitatea si ulterioara stare de vid launtric sunt induse de actul magicei transformari a energiei demonice intr-o creatie pozitiva, binefacatoare", „aurita".
Vederea „musafirului" genereaza o reactie ambivalenta (asa cum este insasi sacra prezenta daimonica): o reactie in care fascinatia {fascinanS) se impleteste cu perplexitatea si frica ("tremendum", „horror sacrum").



„Urma" irationalei si nocturnei „fiare" este, in conformitate cu dialectica pozitiva a demonicului, solara (aurita) si benefica:

„Si mie imi lasa doar versul
si cuvantul aurit".


Plecand de la un motiv stravechi si de la o tema „vetusta", aceea a poeziei inspirate, Nichita Stanescu a realizat un text „uimitor" despre starea de revelatie, despre nivelul genezic al poeziei (al scriituriI), un text care se circumscrie „poeziei despre poezie": una dintre cele mai spectaculoase fatete ale operei poetice a lui Nichita Stanescu.

Referate

Poeziile poetului





Copyright 2020 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani