Noaptea de octombrie
Unde oare se tot duce apa ce din matca-afara
A iesit de-atata vreme sfaramand orice zagaz,
Intinzandu-si nimicirea din o tara-n alta tara,
Si in veci fara crutare, neavand, nici dand ragaz?
In zadar se-ncearca unii dr umul ei sa-l stavileasca,
Nu mai e putere-n lume revarsarea sa-i opreasca.
Si e groaznica urgia, insa e dumnezeiasca.
Sterge-n clipa o cetate, trece muntii dintr-un salt.
Lasa-n ur ma numai lesuri si taraste-ncoa si-ncolo
Dar maturi muiate-n sange cu popor dupa popor...
Se cutremura pamantul zguduit de-un lung fior,
Iar toti zeii vechi se surpa, s-amutit e chiar Apollo.
Printre tipete si lacrimi lumea-ntreaga se scufunda,
Ce-a rodit de veacuri mintea este astazi dus la fund,
Unde-au fost ogoare-odata este-o mare fara fund.
Autor: Alexandru Macedonski
Poezia Noaptea de octombrie de Alexandru Macedonski
|
