FECIOARA
Plangeam pe sanu-i fraged un plans d-amaraciune Si lacrimi infocate
pe frunte-mi se scura, Caci tanara vergina soptea o rugaciune Suava ca amorul
ce-n sanu-i palpita.
Era un inger dulce ce-n visurile mele D-atunci intotdauna plangand
am intalnit; Asa ca o fantasma ce-n noapte fara stele Trecand
printre morminte, sopteste: am trait!
Odata, dimineata cand vesel se rasfrange Purpura matinala ce omu-i
zice zori,
Cand muritorul palid, sub lantul ce il strange, Saluta aurora
in cerul fara nori;
Mergeam atunci la dansa catand la alba luna Ce-n unda aurorii cu-ncetul
se-neca. Frumoasa copilita lucra la o cununa De rozi ce-n rasfatare pe sanu-i
se juca.
Cu flori inconjurata ca cerul cu lumina, La candela murinda ea trista cauta;
Iar aurele-i bucle ca spice ce se-nclina Si stralucesc sub roua, in lacrime
unda.
"O, vin, iubite, vino, caci iata vantul bate Si floarea diminetii curand
va vestezi. Veni-va calatorul din locuri departate Si ochii sai in lacrimi
nu o va mai gasi.
Dar vino langa mine si moartea-mi va fi dulce Pe ale tale brate cand
capul voi pleca. Asa drumasul serii in camp voind sa culce, Ferice-i
cand p-o floare isi pune fruntea sa!
Acel ce-mi dete viata la moarte mi-o expune, Unui strain cu aur va mana
s-o dau eu Si n-am spre aparare decat a ma supune, Si n-am a le raspunde
decat suspinul meu."
Acolo unde luna din cale se opreste
Si lasa o catare mai dulce pe pamant,
Acolo unde mirtul mai vesel infloreste
Acum eu merg adesea si plang p-al ei mormant.
Autor: Dimitrie Bolintineanu
Poezia FECIOARA de Dimitrie Bolintineanu
|
