Monstru
Eu nu pot intelege:
au ce s-a intamplat
in fata unui monstru
ca am ingenuncheat?
A spus un nu stiu cine.
Si tu ai spus, si eu...
A spus un nu stiu cine
ca monstru-i Dumnezeu...
Un ochi avea. In frunte.
Un singur ochi avea.
Si ciclopea. Salbatic
ciclopul ciclopea.
Vorbea cu gura stramba
si noi vorbeam la fel.
Vedeam mai sus de toate
un tel, un mare tel.
Dusmani in jurul nostru,
amici putini de tot.
Munceam. Robeam. Ca robii.
Pana cadeam in bot.
Eu nu pot intelege:
au ce s-a intamplat
in fata unui monstru
ca am ingenuncheat?
Ce forta-n el nebuna,
ca ne-a innebunit?
Am slugarit, zabavnici.
De ce am slugarit?
El se temea de sine.
Noi ne temem de noi.
Lasam, de piatra, capul
pe trunchi. Flamanzi si goi,
nici nu plangeam, securea
sa caza asteptam...
Din capete taiate
cetate, turn faceam.
Eu nu pot intelege:
au ce s-a intamplat
in fata unui monstru
ca am ingenuncheat?
Pandea pe frate frate,
pandea pe tata fiu...
Ma inspaimant si astazi,
poemul cand imi scriu.
Avem sau n-avem Tara?
Avem sau n-avem dor?
Avem ca toata lumea
Trecut si Viitor?
Usor sa fii o umbra.
Usor sa fii un pai.
Usor sa fii barbatul
cel care nu erai...
Mai greu sa cresti o stana
de piatra-n fata lui,
sa-i spui ca e un monstru,
sa nu te temi, sa-i spui.
Barbati au fost. Cu nume
si fara nume, mii.
Sortiti erau sa piara
prin cele puscarii:
de foame si de sete,
asfixiati, damnati.
Ii sfasiau dulaii
si lupii, nemancati...
...Aprindem rug in vatra
aici si-acum, plangand.
Istoria ce este?
Poparele ce sant?
Si viata... Asta viata,
acest nebun complot?
Ci daca nu-i cu omul,
cu cine-i Vedetot?
Si iara, chiar aseara
copila m-a-ntrebat:
in fata unui monstru
de ce-ati ingenuncheat?
Am strans-o langa taina
si taina m-a durut:
Sa nu dea Domnul, tatii,
sa treci prin ce-am trecut!
Autor: Dumitru Matcovschi
Poezia Monstru de Dumitru Matcovschi
|
