GAUGUIN
In Hiva Oa, pe tarmu-i laut in mirodenii,
Am o coliba-n care vopselile imi tin.
Te zamislesc, femeie, dospita din vedenii,
La margine de mare, pe panza mea de in.
O truda grea: din purpur, din umbra si lumina
Sa prind intreg fiorul ce il strecori in mine.
Incinsa doar cu frunze si in gateli ceresti,
De sub sprancene negre, tanjesc sa ma privesti.
Nu-i rece armonia din linii drepte, pure?
Si toate chiar sunt drepte si pure-n infinit?
De ce bizari sunt muntii si negurile sure?
A fost candva in lume ceva desavarsit?
Genunea si noianul intinderii de apa
Vor sa culeaga stele, in unda sa le-ncapa.
Ce-i cremenea banala?
O tandara-n scantei.
Si totusi are farmec asimetria ei.
Abia m-ating de panza, de flacara culorii,
Ca mierlele iti canta pe umeri si pe gura.
Matasa pielii brune, mireasma si caldura:
Agava inflorita in fuga unei ore.
Ce stea in zarea lumii, ce aprig vant, iubito!
Centauri plini de taina rasar pe litoral:
Cel sprinten este Timpul, cel gales e Uratul,
Cel nazdravan e Gandul, cu aripi de coral.
Te duci. Si-n largul marii iti fulguie barizul.
Ma-ntorc ca si flamingo la cuibul parasit.
De sevalet m-apropii infiorat de briza
Si imi ridic penelul in lacrimi tavalit.
Autor: George Meniuc
Poezia GAUGUIN de George Meniuc
|
