PORUMBEII LUI FRANT
Frant, mi se pare ca nu ma iubesti.
Canta gramofonul din casa lui Frant.
Porumbei, porumbei in tariile ceresti,
Iar eu cascam gura, hoinar fara un sfant.
Desirat, cu favoriti stufosi pe obraze,
Producea impresie, mai ales printre fraieri.
Ziua flustura cu prajina pe sus, prin aer,
Da seara durmea, nestiind ce-i necazul.
Mai tinea canari, sticleti, papagali, o droaie,
Toata casa ii ciripea ca intr-o dumbrava.
Eram copil, ma duceam pe vant, pe ploaie,
Sa-i vad pasaretul, marea lui isprava.
Duminica se pornea la piata, in Targul Vechi,
Cu o duzina de colivii si custi de sarma.
Zgaiam ochii si eu, dar odata m-a tras de urechi:
Nu pune mana, scarna!...
Dupa razboi, in orasul spart ca o oala,
Printre ruini l-am vazut pe Frant, in piata.
Purta cojoc tivit cu flori si caciula moale,
Si langa el muierea, o izma margareata.
Stateam de vorba cu doi soldati, unul in carje,
Cand Frant m-a strigat cu voiosie in ochi:
A, musteriul meu vechi! Tovarase, bu jur, noroc.
Chit ca n-avea medalie, avea vocile darze.
Bobotea prima toamna de dupa razboi.
Doream o cana cu must, un strugure de poama...
Frant, de langa tejghea, ma chema inapoi:
Mai, oame! Nu te scumpi, mai oame!
De s-ar putea si peste o mie de ani, va spun,
Frant scula-s-ar din mormant si ceata:
Tot sa flusture prin aer cu prajina de alun,
Tot cosuri de pasarele sa le care la piata.
Autor: George Meniuc
Poezia PORUMBEII LUI FRANT de George Meniuc
|
