VESTIGII
Vor lucrurile astazi un limbaj sonor,
Obiectele nu pot vorbi, si totusi vor!
Chiar singuratica mea umbra, pajul meu,
Imi pare s-a-nnegrit ca de la fum de seu.
Langa fereastra pasarile cerului
Pe coarda primaverii blonde au cantat.
E un senin al zilei ori al nu stiu cui
Ca si vopselile s-au cam decolorat?
Apoi te-aud pasind pe vechiul coridor
Si doua mici scantei de-odata ma privesc.
M-ai asteptat? Intrebi c-un gest copilaresc
Si cartea-mi ei din maini, geloasa pe-autor.
Oglinda te cuprinde (trestie in lac)
Si voluptoasa nu-ti place nicidecum,
Citind in ochi fermecatori acestui veac
Roman de linii si matase, de parfum.
Azi toate nu-s asa, cum m-am deprins
Pe vremea cand era miscare, viata, ras.
Imaginile dulci si limpezi din oglinzi
S-au volatilizat in transparentul vis.
Autor: George Meniuc
Poezia VESTIGII de George Meniuc
|
