Poeziile.com - Home

  Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romane Poezii frumoase pe teme Poeti membri ai clubului poetilor tineri Poeziile mele


 
Poetul zilei
Ion Stratan
(1955 - 2005)

16 Poezii

Poezia de azi

Cornul de aur al baiatului
de Mircea Ivănescu
scena de dimineata — cornul sunand departat,
prin hatisurile albastrii, chemarea la vanatoare — glasul

Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

   
Cautare avansata




































Caragiale adnotat de Topirceanu

Poezii Balade Parodii Fabule Teatru Traduceri Cantece
Departe de a fi un cititor grabit in acceptia obisnuita, Topirceanu a fost un comentator al lecturilor sale si dovada o consti-tuie bogatia, minutiozitatea si profunzimea adnotarilor lui, pe mar-ginea cartilor ce i-au apartinut.

Vom semnala aici glosarile lui de cititor pe marginea schitei Reportaj, gasite in volumul Caragiale, Opere E, Nuvele si schite (editia Paul Zarifopol, Buc. 1930), exemplar frumos legat ce-a apartinut lui Topirceanu si care este chiar autentificat de semnatura lui pe coperta interioara. Exemplarul ne-a fost daruit de fiul scriitorului.

In Reportaj, schita in care sint demascati gazetarii impostori ai cluburilor politice din trecut, pe autorul Baladelor vesele si triste il intereseaza tehnica folosirii verbului, cu speciala atentie asupra expresivitatii timpurilor in naratie.

Comentatorul adnoteaza de la inceput cu creion rosu deasupra titlului:

In „expunerea" de la inceput - trecutul (perfectul compuS). De lamurit aici pentru ce nu putea autorul sa se foloseasca de perfectul simplu".

Apoi primele 32 de rinduri ale povestitorului, care fabuleaza la persoana intiia sint prinse de Topirceanu intr-un chenar dens de reflectii asupra folosirii sugestive a verbului la perfect compus (a trebuit, a capatat, a ramas, a voit, au inceput, s-au porniT):







„Cind urmeaza a ti se povesti o actiune mai complexa se intelege ca ai nevoie de unele informatii prealabile! Pe acestea autorul ti le da folosindu-se de timpul trecut (perfectul compuS). intr-o piesa de teatru aceste informatii le afli din gura personagiilor.

Personagiile dintr-o piesa de teatru, sceneta sau schita, iti dau ele insile informatiile necesare (in cazul cind faptele lor se leaga de altele din trecut, pe care trebuie sa le cunosti ca sa pti intelege pe cele ce vor urma sau se petrec acum sub ochii taI) - informatiile necesare asupra faptelor trecute. Asupra celor prezente, insa daca mai au nevoie de unele indicatii, pe acestea ti le da autorul, la timpul prezent.

Cind, prin natura genului de povestire, informatiile asupra faptelor etrecute in trecut - trebuind sa fie vaste - ti le da autorul, nu actorii, el vorbeste la timpul trecut'.







Pasajul in care Caragiale, dialogind, critica prima serie de stiri marunte ale zilei, furnizate de Caracudi, este prins in scoabele unei paranteze: „Scena. Putea pune prezentul, daca ar fi dat vreo indicatie de joc".

Peste momentul in care Caracudi se intoarce mindru la redactie, cu reportajul sau ticluit de la inceput pina la sfirsit, Topirceanu subliniaza energic:







Aici, deodata, intervine prezentul negativ.

De ce?

Pentru ca inceteaza generalitatile si se intra in amanunte. incepe

«scena»"





La iscodirea directorului „Revoltei Nationale" (= CaragialE), intrebari dupa care reporterul „raspunse" ca nu poate trada „secretul frumoasei recolte" de stiri „americane", Topirceanu noteaza in continuare:

„Iata si perfectul simplu - narator. Nu-i inca teatru, «scena». (Se continua relatareA). Pentru ca se reia o mica «expunere» si «expozitie»". Iar pe manseta paginii incearca sa fixeze o prima generalizare asupra folosirii timpurilor in naratie de catre Caragiale.







„in expunere PERFECTUL COMPUS. in relatare, povestire de amanunt: PERFECTUL SIMPLU. in indicatiile necesare jocului de scena: PREZENTUL.

In descrierea unei stari neschimbatoare: PREZENTUL, fireste".





Si cind, in suita secventelor, actiunea schitei parcurge investigatiile „directorului suspicios" ca sa afle mijloacele prin care Caracudi dobindeste informatiile indiscrete, Topirceanu fixeaza marginal frecventa timpurilor, iar in text le subliniaza: oprindu-se insistent asupra abundentei „prezentului" in scenele in care povestitorul urmareste, pas cu pas, pe reporter dupa plecarea din redactie, in drumul catre Cismigiu si pe parcursul pina la revenire, cu articolul plasmuit.

Pe ultima pagina a volumului lui Caragiale, pe cimpul alb ce urmeaza tablei de materii, Topirceanu incheie comentariul cu un sfat de intelepciune literara pornit din pretuirea marelui sau „tovaras" de drum:







„Cind instinctul artistic e nesigur, sovaelnic - spre a evita dibuiri inutile, pierdere de vreme si greseli eventuale, un povestitor se poate orienta repede dupa citeva reguli scoase din analiza tehnicii literare a unui scriitor cu instinct artistic sigur si rabdator, cum a fost CARAGIALE.

Astfel, Astfel, cind nu stii la ce timp sa intrebuintezi un verb in anume soi de povestire sau in anume loc al ei, POTI INVATA DE La CARAGIALE. «Timpul» depinde de felul povestirii, bucatii de proza.

Asemenea poti invata si alte numeroase amanunte de tehnica literara de la el".





E o buna recomandare. Si pentru el, si pentru altii. Topirceanu a folosit-o cu prestigiu in opera lui artistica.



Augustin Z. N. POP

„Luceafarul", nr. 12, 1962

Referate

Poeziile poetului






Copyright 2018 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani