ERGA KAI IMERAI

Culcat peste prapastii cu stele vii si nalba,
Catand cu gura perle si alge mai de vis.
Cu bratele-nnodate de gatu-i carma alba,
Pe luntrea carnii Evei plutesti catre abis.

Zadarnice prinoase pentru descatusare,
Ard micii aurorii junghiati in norii sterpi,
In fiecare noapte din ramuri de visare
Launtrica ta roua se scutura pe serpi.

Intoarce-te la tarmul despodobit de sare;
Piosi curg muntii limpezi ingenuncheati in pini.
Acolo unda clara nu-i apa, ci carare
Si pasnic pasul pune suspine printre spini,

Destupa tot nisipul din vrani si iar fa-ti drum pe
Stravechile gatlejuri de suflet si senin
Spre stratul unde huma rodeste pietre scumpe
Si in simtirea gema cresc samburi de rubin.

Prin marile amurguri de sulf si de sulfine,
Ca varnite pe maluri de lungi singuratati,
Cobori de taie iadul in ocnele din tine
Si scoate-i la lumina minunile-n bucati.