De vreme ce iubirea, batrana slabanoaga,
Isi ia de-acum toiagul si pleaca-ncet spre schit,
Cu sila smulge-i floarea ce-n mana ei se roaga
Si tandari fa oglinda in care s-a privit;
Sfasie-i lung hlamida, despoaie-o de inele
Si-i zvarle-n foc condurii cu aur la calcai.
Ucide-n cuib perechea de sure turturele
Ce v-a-nganat sarutul in zilele dintai;
Dar lasa=i amintirea cu miros trist de ceara;
Cand va veghea in miezul tacerii din chilii
La iezere de apa cu negura si seara,
Din sloiul ei sa-si toarne uratului faclii.