Bolta cerului albastra
peste lanuri mandra poarta
un covor de stele albastre,
ce tresar plutind pe ape.
Eu trecand prin grau-nalt
tot mai palid, tot mai slab,
așteptand sa adoarma luna
iți sarut pieptul și mana.
Tu privind in ai mei ochi,
arde-n pieptul meu un foc.
Cazi, iubito, pe al meu braț,
sa murim imbrațișați! |