| N-am nici o sora linga evantaiul negru al disperarilor
 cind ploaia insistenta imi hasureaza ochii
 sa mi-i spele
 de cerneala tulbure a toamnei,
 n-am nici o sora
 care sa-mi descifreze seara
 cicatricile zilei
 arzind ca un fosfor ucigator
 imprejurul fimplelor mele -
 (poetii spun in gluma
 ca sora lor e moartea,
 dar ei cunosc moartea din auzite
 si o mingiie in carti,
 dar ei n-au vazut moartea
 asa cum e
 dincolo de singele ranilor
 dincolo de sicriele uniforme ale spitalelor
 dincolo de fata ciudata a lucrurilor,
 ei nu stiu ca moartea
 e un gol imens
 din care e ridicol sa construiesti metafore).
 N-am nici un frate
 care sa-mi asculte atent
 scoica singuratatii
 pulsind incet
 sub coaja de calcar a pieptului,
 n-am nici un frate
 cu umerii putenici si inalti
 cu privirele clare
 sa-mi spal in privirile lui
 entuziasmele murdarite ca niste cirpe -
 (poetii spun citeodata
 ca fratele lor e un ciine,
 dar eu n-am privit niciodata
 
 ochii ciinilor
 decit cu spaima,
 dar eu n-am putut intelege
 nici la scoala primara
 cum poti iubi ciinii
 eu iubeam mai mult pietrele
 eu priveam mai ales copacii
 si m-am temut intotdeauna
 sa intilnesc
 privirea necunoscuta a ciinilor).
 Tata isi ascunde ochii dupa lentile
 miinile lui sint mari
 si totusi atit de precise -
 dincolo de lentile
 sint ochii tatei
 in care sclipesc cifre
 milioane de cifre dresate
 pentru cucerirea lemnului, a betonului
 miinile tatei
 minuiesc compase mari
 si aparate complicate
 cu care deseneaza jucarii pe hirtie,
 dar jucariile lui cresc gigantice
 si se tranforma in viaducte
 proiectate curajos peste vai
 si iau forma unor serpi de fier
 pe care aluneca locomotivele
 trenurilor exprese -
 tata isi ascunde ochii dupa lentile
 si crede ca
 Dumnezeu a fost inginer
 fara sa stie
 ca insusi betonul se disloca
 si fierul se rupe in miinile timpului,
 fara sa banuiasca
 
 taria invincibila a cuvintului
 taria cuvintului izbucnit
 din meandrele inimii
 taria cuvintului
 
 cuvintul
 care inchide si dezlantuie prin sine
 toate fortele
 toate dimensiunile enorme ale lumii
 Ochii mamei sint clari
 sint asemenea cernelii albastre
 cu care e vopsit cerul in abecedare,
 dar citeodata
 in cohii ei clari
 apar niste pietre scumpe
 care sclipesc ca podoabele
 pe care le poarta sarbatoarea
 pe miini,
 dar citeodata
 privind amurgul
 miinile mamei
 devin ciudat de triste
 si-n degetele lor prelungi
 se zbate un tremur tacut
 ca o durere muta -
 mama invata copiii sa citeasca
 din abecedarele in care cerul
 e albastru asemenea ochilor ei,
 dar eu sint singurul
 care n-am invatat sa citesc
 semnele pietrelor scumpe
 sclipind in ochii ei clari,
 dar eu n-am inteles niciodata
 literele ascunse
 ale miinilor mamei
 tremurind tacut
 cind priveste amurgul
 revarsat ca o apa insingerata-n fereastra
 intre lentilele severe ale tatei, cerneala albastra din ochii mamei si absenta arzind ca o flacara stinghera a fratilor mei -eu trec singur
 
 ca o umbra prin zidurile casei
 eu ma strecor nevazut
 cu inima suspendata
 prin vidul acestor camere austere
 eu imi ard lent
 atit de lent incit nu se aude
 combustiunea adinca singelui
 prin apele incolore ale zilei
 prin orele uniforme ale familiei.
 Dar noaptea tirziu
 cind somnul indunda casa
 si eu oscilez singur printre taceri
 ascultind fructele insingurarii
 cum se coc in intuneric,
 noaptea tirziu
 cind zgomotele orasului
 coboara obosite in vata linistii
 si prin fereastra
 se revarsa in camera mea
 un aer nou necunoscut
 spalat in apele lunii
 si uscat de respiratia linistita a globului -
 atunci noaptea tirziu
 inima mea devine
 mai profunda
 mai limpede
 decit toate cartile de istorie
 singele meu ia
 o dimensiune
 necrezuta imensa
 scaldind in incendiile lui
 continente si geologii ametitoare,
 atunci noaptea tirziu de tot
 descifrez in arterele in venele mele
 o geografie nebanuita ciudata
 prin care privesc
 cu teama si totusi cu o liniste ferma, subterana
 inapoi -
 si descopar in fiecare hematie
 
 in fiecare umbra
 a singelui meu imens
 aminitiri din trecutul meu
 prelungit din stramos in stramos
 undeva in timpuri
 necunoscute cartilor sau pietrelor
 undeva inapoi
 cu mii si milioane de ani
 Vad stramosii
 mirati de ultima lor cucerire:
 inalti ridicati in picioare
 spre fosnetul frunzelor
 din copacii care existau de mult
 dinaintea lor
 (copacii aceia imensi
 picrzindu-si frunti le-n cer),
 vad stramosii
 lovindu-se de soare de luna
 cum ma loveam eu
 de picioarele scaunelor
 cind invatam sa umblu,
 vad stramosii
 bucurindu-se cu teama
 de intiile ploi
 si simt cum femeile lor
 enorme cu solduri de piatra
 respira fierbinte si gem
 in aorta mea ca-ntr-o pestera -
 aud apoi
 prin singele meu
 un ropot ametitor de copite
 e prima vinatoare de cai:
 singele meu e o stepa febrila
 si coamele cailor
 flutura magnific in vint
 si goana intrece
 vinturile cele mai repezi
 pina cind gleznele cailor
 slabesc si tremura usor
 
 ca genele stelelor noaptea
 peste pamint peste ape -
 apoi peste o clipa
 simt in mine un ocean fara nume
 un ocean de-o culoare nemaivazuta
 pe care navigheaza in necunoscut
 stramosii mei
 premergatorii lui
 Marco
 Polo,
 simt vislele lor pulsind in singe
 simt botul luntrilor lor
 despicindu-mi arterele
 spre un tarim ramas necunoscut
 spre o insula cazuta-n adincuri -
 toata noaptea
 privindu-mi inima
 mai profunda
 mai limpede
 decit toate cartile de istorie
 si singele
 scaldind in incendiile lui
 continente si geologii ametitoare,
 vad stramosii
 adunati
 Unga focuri
 dupa vinatoarea de zimbri
 vad luptele lor cu natura
 cu vintul cu apele
 si intiile lor razboaie
 cu arme de piatra de bronz -
 vad stramosii
 coborind secol cu secol
 prin
 Asia galbena si enorma
 prin nisipurile fierbinti ale
 Africei
 prin singele meu,
 in singele meu
 noaptea intreaga
 vad armate simt expeditii
 si observ migratiunile ample
 ale popoarelor din care ma trag
 si privindu-mi
 inima
 
 profunda si limpede
 singele
 de dimensiuni necrezute imense
 pina in zorii zilei
 cind lumina si intunericul
 sint din nou impreuna
 ca inainte de facerea lumii -
 nu mai sint singur
 contemplind
 confundindu-ma profund si total cu familia aceasta magnifica si planetara
 |