I Oh! Doamne
Oh! Doamne, rau m-ai urgisit,
In soar ta mea m-am impietrit:
Raman ca marmura de rece
Sa plang, sa sufar, am uitat.
Am fost un cantec care trece,
Si sunt un cantec incetat:
Raman ca marmura de rece
Uscat e tot ce-a inflorit,
Entuziasmul a murit,
Si a mea inima a-nghetat
Am fost un cantec care trece
Si sunt un cantec incetat.
II Tarana
Tarana — suntem toti tarana,
E de prisos orice trufie
Ce-a fost, in veci are sa fie
Din noi nimic n-o sa ramana.
Zadarnic falnice palate
Sunt in pamant radacinate:
Nici o pieire nu s-amana.
Despoti, cu frunti incoronate,
Poeti, cu harpe coronate,
Filozofi, oameni de stiinta,
Pagani, vestiti prin necredinta,
Nici o pieire nu s-amana
Tarana, suntem toti tarana.
III Iertare
Iertare! Sunt ca orice om:
M-am indoit de-a ta putere,
Am ras de sfintele mistere
Ce sunt in fiecare-atom
Iertare! Sunt ca orice om.
Sunt ticalosul peste care
Daca se lasa o-ntristare
De toti se crede prigonit,
Dar, Doamne, nu m-ai parasit
Sunt om ca orice om — iertare.
IV Dusmanii
Dusmanii mei se inmultesc
Si nedreptatea ma-nfasoara
Abia mai pot sa mai traiesc
De cine n-am lasat sa moara,
Alearga toti si ma-nnegresc,
Ah! Viata nu este usoara.
V Zburam
Zburam pe aripi stralucite
Copilul cel de altadata
Nevinovat ca si o fata
Nevestejita de ispite,
E azi mocirla noroioasa
Cu adancime-ntunecoasa
Si cu miasme otravite.
Sunt eu de vina, sau nu sunt,
Oh! Dumnezeule preasfant,
Auzi-mi glasul pocaintei,
Reda-mi puterea biruintei,
Refa-ma omul care-am fost
Sau da-mi obstescul adapost
Zburam pe aripi stralucite.
VI Si-au zis
Si-au zis: — e singur — e pierdut:
Asupra mea se napustira
Onoarea mea o nimicira,
Am sangerat, dar am tacut.
Ma injosira, ma lovira,
Cu mici, cu mari ma rastignira;
Din inima nu mi-au lasat
Un singur colt nesfasiat.
Frati, rude, toti ma dusmanira,
Pe cat plangeam, pe-atat ranjira,
O tara-ntreaga s-a-ntrecut
Sa-mi dea venin — si l-am baut.
Dar, Doamne, nu te biruira.
VII Cat am trudit
Cat am tr udit, cat am muncit,
Si cum nimic n-am folosit,
In lume nu este rasplata
Dreptatea este blestemata,
Si omul bun nesocotit.
Pe fruntea mea n-am nici o pata —
Zadarnic! — sunt un osandit,
In lume nu este rasplata.
Cat am tr udit, cat am muncit.
VIII Eram
Eram puternic imparat:
Prin sufleteasca poezie,
Prin tinerete, prin mandrie,
Prin chip de inger intrupat.
Mi se-mplinea orice dorinta,
Era o lege-a mea vointa;
Radeam de orice dusmanie
Prin sufleteasca poezie,
Domneam de soarta nencercat.
Eram puternic imparat.
IX N-am in ceruri
N-am in ceruri nici o stea
Soarta mea e soarta rea,
Am pierdut orice credinta
Inecata-n suferinta,
Am pierdut orice putere
Nimicita de durere;
Insa viata nu-mi blestem
Si nici moartea nu mi-o chem;
Fara scop traiesc in lume:
Nu mai sunt decat un nume,
Nu mai plang, nici nu mai gem,
Iar cuprins de griji amare,
Nu mai sunt decat rabdare
N-am in ceruri nici o stea.
X Doamne, toate
Doamne, toate sunt prin tine:
Si averea, si puterea,
Fericirea, mangaierea:
Ce ne trebuie stii bine.
Dai cu dreapta socotinta
Multumiri si suferinta:
Lui Isus i-ai dat o cruce
Caci stiai c-o poate duce;
Cand dureri ne dai si noua,
Ne dai plansul ca o roua;
Cand dai marilor putere,
Nu le dai nici o placere,
Cand dai railor cruzime,
Dai blandete la victime.
Esti puterea inteleapta
Si justitia cea dreapta;
Fa oricand ce vrei din mine.
Doamne, toate sunt prin tine
XI M-am uitat
M-am uitat la fericiti
I-am vazut nemultumiti:
E orice zadarnicie.
Cei pe care-i vezi in slavi
Adapati sunt cu otravi;
Cei traiti in saracie
Plang pe-a lor nemernicie;
Cei mai mandri imparati
Sunt de chinuri zbuciumati:
E orice zadarnicie.
Vai, nascut esti sa traiesti,
Nencetat sa patimesti:
Fii frumos, fii sanatos,
Esti de-acelasi vierme ros;
Traiul crud si nempacat
Te sfarama nencetat,
Sa te soarba are pripa,
Nu-ti da pace de o clipa.
Bogatie, saracie,
E orice zadar nicie.
Sanatate, tinerete,
Minte, suflet, frumusete,
Tot ce-a fost, ce-are sa fie,
E orice zadar nicie.
Fiti, traiti, dar nu doriti
M-am uitat la fericiti.
