| E noapte, vint si ploaie. Ma simt asa de singur,
 Si gindul ma transporta pribeag in departare,
 In lumea amintirii - o lume fermecata -
 Si inima-mi palpita nebuna-n disperare.
 Ce viata e in urma ! dar oare am trait-o ?
 Si repezi ca v'frtejuri icoane adorate
 Rasar din umbra vremii, mai scumpe, mai frumoase,
 Si-mi spun cu nerabdare de multe si uitate :
 O casa mica, alba, cu flori pe la ferestre,
 in fata o gradina si plopi inalti in poarta,
 O mama slaba, blinda si-o fata vesnic trista
 Azi vintul imi sopteste : "Copila este moarta"
 
 E frig si ploaia curge intr-una, monotona
 Ma simt asa de singur, pe cind in departare
 Nebun alearga gindul, alearga si ma duce,
 Si inima imi bate incet, de parca moare.
 
 |