| Fii gata, miine vom pleca. Ne-am zbuciumat, ne-am torturat atitia ani sa-nfringem dorul,
 Necontenit si pe furis l-am tot lovit, l-am mutilat,
 El a suris nepasator.
 Am ostenit,
 Ne-a biruit.
 Troneaza astazi ca un rege si ca un spectru ne priveste.
 Cu glas de tunet ne goneste spre alte tari, spre-o viata noua.
 S-or pierde-n negura uitarii atitea zile risipite, atitia ani
 indepartati,
 Ca niste raze ostenite,
 
 Ca niste pasari ratacite in cenusiul inserarii,
 S-or pierde-n negura uitarii atitea zile risipite, atitia ani
 indepartati.
 Tot ce-am iubit, tot ce-am slavit se va-ngropa ca o mihnire
 Usoara, palida, tirzie inmarmuriti ne-om intreba, -
 Si clipe multe nu vor trece, -
 
 Cu glasul stins, cu glasul rece,
 Ne-om intreba inmarmuriti: "Trecutul nostru unde este ?" "Voi n-ati iubit, voi n-ati trait", un glas pierdut ne
 va raspunde ;
 
 Ecou-n unde cristaline va repeta : "Voi n-ati iubit, voi
 n-ati trait !" Spre alte tari de-acum porni-vom, iubito, floare solitara -
 Ne-om pierde urma prin multimea de umiliti, de cersetori ;
 Ca doua umbre-abia zarite in goana dorului salbatec
 Spre fericiri intrevazute vom alerga necontenit.
 In amintire se va stinge tot zbuciumul de-odinioara ;
 Precum in glastre parasite se sfoliaza crizanteme.
 Precum in departari albastre apune-o stea ce n-are nume.
 Si-n lumea gindurilor noastre - in lumea viselor senine -
 Ne-om cufunda ca intr-o mare, neturburati, necercetati ;
 Cind ora ultima suna-va,
 Muri-vom, palida copila, uitati, senini si zimbitori.
 
 |