Fii gata, miine vom pleca.
Ne-am zbuciumat, ne-am torturat atitia ani sa-nfringem dorul,
Necontenit si pe furis l-am tot lovit, l-am mutilat,
El a suris nepasator.
Am ostenit,
Ne-a biruit.
Troneaza astazi ca un rege si ca un spectru ne priveste.
Cu glas de tunet ne goneste spre alte tari, spre-o viata noua.
S-or pierde-n negura uitarii atitea zile risipite, atitia ani
indepartati, Ca niste raze ostenite,
Ca niste pasari ratacite in cenusiul inserarii, S-or pierde-n negura uitarii atitea zile risipite, atitia ani
indepartati. Tot ce-am iubit, tot ce-am slavit se va-ngropa ca o mihnire Usoara, palida, tirzie inmarmuriti ne-om intreba, - Si clipe multe nu vor trece, -
Cu glasul stins, cu glasul rece, Ne-om intreba inmarmuriti: "Trecutul nostru unde este ?" "Voi n-ati iubit, voi n-ati trait", un glas pierdut ne
va raspunde ;
Ecou-n unde cristaline va repeta : "Voi n-ati iubit, voi
n-ati trait !" Spre alte tari de-acum porni-vom, iubito, floare solitara - Ne-om pierde urma prin multimea de umiliti, de cersetori ; Ca doua umbre-abia zarite in goana dorului salbatec Spre fericiri intrevazute vom alerga necontenit. In amintire se va stinge tot zbuciumul de-odinioara ; Precum in glastre parasite se sfoliaza crizanteme. Precum in departari albastre apune-o stea ce n-are nume. Si-n lumea gindurilor noastre - in lumea viselor senine -
Ne-om cufunda ca intr-o mare, neturburati, necercetati ; Cind ora ultima suna-va, Muri-vom, palida copila, uitati, senini si zimbitori.
|