Cantecul zorilor

Caci in ceata nestiintei
Tot am vietuit.
Munca, munca si iar munca,
Alta n-am vazut;
Si in munca noastra lunga
Toate le-am pierdut.
Am crescut in largi ogoare
Roada cu prisos,
Dar din painea roditoare
N-am avut folos,
Caci ogoarele luate
Fost-au de la noi;
Noua-n schimb ne-au fost lasate
Juguri si nevoi.
Goi, lipsiti de toate-n lume,
Vecinic injositi,
La boieri n-avem nici nume.
Pe pamantul tarii-mume
Zacem necajiti.
Dar destul! Venit-a ceasul,
Ceasul asteptat,
Ca sa dam noi jos necazul,
Care l-am rabdat.
Vezi?! In zarea departarii
Zorile s-aprind,

Sfanta zi a invierii
Vine stralucind.
Hai, mai frate, hai, mai frate,
Nu munci robind,
Hai sa cautam dreptate,
Voie si pamant.
Scoala, frate! Caci ne cheama
Zorile ce vin.
Scoala, frate, si ia-ti seama,
Singur ti-esti stapan.
Pentru noi, feciorii gliei,
Zorile rasar,
Pentru-nfrangerea robiei
Bietului plugar.
Trece noaptea. Lupta vine.
Frate, iesi gatit!
Cel nepregatit ramane
Vecinic biruit.
Trece noaptea. Hai, mai frate!
Zorile s-aprind,
Hai sa mergem spre dreptate,
Voie si pamant.