S-au dus dintai acele doua
Mironositi cu mir ul lor;
Era-ntuneric si prin roua
Mergeau cu pasul grabitor.
Vorbeau de cele petrecute,
De zile pline de dureri,
De pacea diminetii mute,
In ziua sfintei Invieri.
Si le era o groaza mare
Rusinea crucii s-aminteasca,
A jidovilor blestemare,
Nemultumirea omeneasca.
Batjocorirea relei goane
Si plansul celor credinciosi,
S-a crucii lui Hristos piroane,
Si ghimpii fr untii sangerosi
Isi aduceau atunci aminte
Cum L-au luat de la ostasi
Si in mormant fara cuvinte
L-au pus — depar te de oras.
Trecut-a sambata-n mahnire,
Si noua zi in cer zoreste;
Acum prin tainica scarbire
Un gand dorit ne mangaieste
De prin desimile gradinii,
Din rouratica verdeata,
Le rad voios de-acuma crinii
Ascunsi in scutece de ceata.
Dar ce-i aceasta? Ceata deasa
Ca printr-un poruncit se pierde
S-o stralucire luminoasa
Aprinde-mprejurimea verde
Ce stralucire minunata!
Venit-au. Iata si mormantul
Dar piatra lui ii rasturnata
Si iar li se trezeste gandul
O, unde-i El? Inuntru nime
Ce oare s-au fi savarsit?
Tacere prin imprejurime
Vesmantul numai l-au gasit.
O, unde-i El? Unde-s strajerii?
Macar o veste sa aduca!
Si presimtirea Invierii
Le face inapoi sa fuga.
Credinta inimii le spune
Ca Cela Ce nu L-au aflat,
Prin cea mai mare-a Sa minune,
Acum din morti au inviat!
Aprilie
|