Cine si ce ar putea sa opreasca vreodata
Aceasta arhitectura-n miscare
Mereu renascand si murind,
Aceasta manastire ce vine spre mine
Se-apropie, se umfla, si creste, si iata,
Cu bolti si cupole de spuma
Ca niste scufe-coroane atarnand,
Se-arunca in aer, se-mprastie lent, se pravale,
Se destrama-ntr-un nor de meduze,
si alge, si crabi
Si se scurge-n pamant?
Cine-ar putea sa incremeneasca odata
Miscarea aceasta prea vie pentru a nu mai muri
Si pentru a nu mai renaste prea muritoare,
Cine-ar putea sa strige valurilor „Stati!“
Si apelor sa nu mai fie mare,
Si-acestei manastiri mereu surpata
In sine insasi ca intr-un ecou
Sa ii cloceasca stalpii-osificati
In aerul facut in juru-i ou?
|