De multumirea lumii cu mahnire
Mi-s ochii mai uscati si pasii mai inceti,
Si orice gest se-opreste la pornire,
Si hergheliile imi mor buimace pe pereti.
Oh, nechezatul lor sa nu scanceasca
In rasul lumii prea copilaros,
Sa nu luceasca prea riscanta-mi sanie
Alunecand de viata mai in jos.
Verzi herghelii nascute pe murii mei degeaba,
Degeaba peste mine uriasele ninsori,
De multumirea lumii cu mahnire
Ma refugiez in ursi ingrozitori.
Dar sunt si ursii mei la fel de lasi
Si ma preling cu zambet in prapad.
Cand cu mahnire multumirea lumii
Din blana ursului o vad.
Sunt ursul eu, spre multumirea lumii,
Si fotograful langa urs tot eu.
Nu musc, dar pot sa musc, nu musc
Si ma fotografiez mereu.
|