Cantecul nu e al meu,
El numai trece uneori prin mine
Neinteles si nestapanit,
Numele meu il imbraca usor
Asa cum zeii vechimii
Treceau printre oameni
Imbracati intr-un nor.
Nu stiu cand vine,
Nu stiu cand pleaca,
Unde e-n timpul
Cand nu e in mine,
Destinul meu nu-i decat sa astept
Bunavointa clipei straine.
Locuita de-un cantec,
Parasita de-un cantec,
Poate chiar vaduva unui cantec
Necunoscut si iubit,
Nu merit frunzele voastre de laur
Decat pentru umilinta
De a-i fi ramas credincioasa
La nesfarsit.
|