Veni din intuneric spre mine el, poetul,
Poetul de spaima ratat.
Era foarte frumos. Ca la razele röntgen
I se vedea in trup poezia.
Poezia nescrisa de frica.
„Sunt nebun“ a rostit. De altfel stiam
Lucrul acesta din prefetele cartilor,
Dar el isi purta nebunia ca pe-o parola
De intrare in noi, ca si cum ar fi spus:
„Ma rascumpar astfel
De lipsa-adevarului din poemele mele.
E pretul imens. Vin spre tine. Primeste-ma!“
Dar eu am raspuns: Pleaca de-aici!
„Scriam la lumina de autodafeuri imi spuse
Simtindu-mi pe trup
Camasa paroasa care se-aprinde usor.
Odaia mea avea ochi de calugari ferestre
Si-n loc de usi, lipite una de alta, urechile lor.
Si soarecii iesind din borte erau calugari,
Si noaptea pasari uriase-n sutane-mi cantau.
Tu trebuie sa intelegi“ Si cu degetu-ntins
Imi arata in trupul meu poezia,
Poezia nescrisa
Dar eu am tipat: Pleaca de-aici!
|