O, canepa care a fost sa-mbrace
In marmura fosninda toti saracii
Acestui plai! —
Barbatii lui
Pareau o tara de statui.
Si printre ei, cu pas agale, Cu stat de sfinte catedrale, Ale noastre mame si
surori Nemuritoare-n albul lor.
De ce-as gasi acum sa tac Aceasta canepa de veac Pe un strabun, ca pe-un
catarg, Albind furtunile in larg?
Pan la origini ingropat In toata canepa din sat, Eu am tunat
si-am blestemat Un alb mai negru ca un iad.
Ca-n traiul nostru cel canit Atatea lacrimi s-au urzit, Si ca un steag s-a
razvratit Camasa mea de om trudit!
O, bolti de panza, ca un cort —
Pe osul nostru, tort in tort,
Din vrednicie mandrul port,
Ca pe-un blestem prin veac sa-l port
Pune poezia Alb, mult alb pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.