| lui V. Morenko
 Ani de razboi, legati intr-un suman, In amintirea noastra se mai plimba 
Zapada sobelor pe umerii sarmani Si clanta usilor, ca un banut, pe limba..
 Parca se tanguie, acolo sub tarani, Moara de vant, cu piatra ei strabuna, 
Si nucii cei plugari de langa stani, Tragand pamantul 
catre zari mai bune;
 inca fantanile cu toate lacrimand In fata caselor vadanelor, 
sub vie, Si cerul despicat in asfintit De-o schija, pan  in 
neamul din vecie;
 inca buneii-nnebunind pe deal De jalea fiilor, nepotilor, de ura. Si Nistrul 
din transee scos pe mal Cu apa lui trasnita de caldura;
 inca ovazul palid in caruti, Si cainii alungati din sat afara, 
Si-nstrainati de lant, inca batuti Si improscati cu pietre si ocara;
 inca furata ceara din albini Cu degete subtiri, pe nemancate Si canepele 
trase din fantani Pe trupul unor stiri insangerate;
 Si loboda din haturi, fir cu fir, Stalcind cazanele cu iz de buruiana, Si 
boii in genunchi la cimitir, Rugandu-se de groapa lor sarmana.
 Si inca nuntile care n-au fost atunci. Nici nastere de suflet, nici de floare, 
Decat doar numai scancete de prunci, Uitati in carnea sfanta 
de fecioara.
 Si presedintele incaruntind in porti, Plangand in 
pumni cu-o rugaminte sfanta: Sa tragem brazda tarinei cu sot Pentru cei 
multi cu graul pe morminte;
 Si inca steagul de pe scoala, sus, improspatand cu pace pan  
departe, Si eu cu-o aschie de stea, de dupa deal Intampinandu-mi fratii 
din nemoarte
 
 |