| Zapazile torc albul rodirilor in camp. Un foc le mana-n semintia 
noastra Belsugul orelor si-al grijilor la timp
 Parca e soapta noastra cea dintai,
 In zorii primi, cand nemurim cu plugul
 Printre balade si printre vecii,
 Printre statuile de albul nostru mult, De multa omenie si putere — Tot albul 
lumii sa-l purtam pe scut.
 Pe necuprinsul albului de tei, Peste plugarii albi ca niste zei Ninge adanc 
din cel mai alb temei
 
 |