| Nu putrezeste roua nicaieri, Putere mare-i aburul pe munte. Trec cerbii din stejari, 
la ceasul lor In nunta cea de sange sa se mute
 Jumate e pamantul sfartecat De coame si copitele de piatra, incremeneste 
vulturul pe cer, Cand se aprind facliile de moarte.
 Steagul de lupta tremura-n genunchi, Ci steaua fruntii lor e demnitate. Fecioara 
stirpei in lacrimi luminand, Tine-a simbol si a putere-n toate.
 Si cate-s tunete si fulgere-mprejur, N-o sperie decat o frunza poate, 
Cazuta la picioare, ca un semn Ca cerbul fat e cerbul mire-tata.
 Ochi frematat e astrul in tarii: Perpetuarea crunta-a firii il domina. 
Raurile rosii pe pamant Poarta stejarii rupti din radacina
 
 |