Aseara vesnicia a-nflorit 
Si teii-s catedrale de lumina, 
De parca zeii-au coborat din mit 
Si-nflacarat le sufla-n radacina. 
Ca si cum mortii ingropati sub tei 
Au ince put cu floare sa respire, 
Duhul Poetului se-aude-n ei 
Ca un izvor de dincolo de fire. 
Mireasma-i inconjoara cu un nimb 
  Pe care il aduna cu aripa 
  Mari pasari, intuind un anotimp 
  Ce margineste sufletul cu clipa. 
  O nostalgie cosmica i-a nins 
  Cu colb de aur peste ochi si tampla, 
  Sau Demiurgul lampile-a aprins 
  Sa vada pe Pamant ce se intampla. 
 
 |