Eu nu cred ca salcamul isi creste ghimpi din ura,
Eu sunt convins ca scopul salcamului e floarea,
Ca nu din ordin canta pe ram privighetoarea,
Ci de uimire limba ii delireaza-n gura.
Si nu din intamplare e iarba asta verde,
Si nu spre a-si spori prezentul si averea
Din altr uism, prieteni, albina strange mierea
Pornire ce o-nalta, o arde si o pierde.
Latent, mai arde-n lucruri un r ug de-ntemeiere,
Crescand din baza lumii in sus pe verticala,
Caci nu din viciu seva in arbori se rascoala
Si nu din lasitate rodeste marul mere.
Stramosul mierlei mierla-i, in sfanta randuiala.
Iar demnitatea are coloana vertebrala.
|