| Pe-un tarm sfintit de zei, cetatea Cu prabusite bolti si-altare,
 Se-nalta, jalnica ruina
 Deasupra undelor fugare.
 
 In rada-i goala, azi, destinul
 Nici o galera nu trimite,
 Si numai fulgerile noptii
 Dau viata stancii neclintite!
 
 Uitarea tot mai grea se cerne
 Iar peste linistea cetatii,
 Si-ntinde aripile-i negre,
 Vreun idol al pustietatii.
 
 Pe sub arcadele marete,
 Azi, ploaia picura-n broboane
 Si-abia se deslusesc din umbra,
 Statui si dorice coloane.
 
 O Venera cu brate smulse,
 Pe soclu-I gata sta sa cada,
 Si-o clipa-n ochii sfinti de zee,
 Invie clasica Elada.
 
 La templul Afroditei, pasii
 Sfiosi, pe lespezi, nu mai suna!
 
 Doar uneori si-agata manta,
 De trepte, somnoroasa luna.
 
 Azi, fara imnuri vechi de slava,
 Amurguri trec si aurore;
 Izbite-n stanca milenara,
 Vuiesc doar undele sonore.
 
 Voi perle-n salba vesniciei,
 O, vremi de aur, vremi uitate,
 In care visul frumusetii
 Facea din om o zeitate!
 
 Cand marmora gemea sub dalta
 Si trupul albelor fecioare
 Pareau desprinse de pe soclul
 Statuilor nemuritoare!
 
 Si cand, pe-un umar de zeita,
 O amfora - vis de lumina -
 Mai zvelta-si dezvelea profilul,
 Pe-albastra zare corintina!
 
 Cand frumusetea lucea goala,
 Ca floarea-n roua diminetii,
 Iar inimi dornice de vise,
 Bateau in ritmul cald al vietii!
 
 Cand codrul era plin de nimfe
 Si marea plina de sirene,
 Iar vinul lacrima de aur,
 Spumá prin cupe lesbiene!
 
 Copii ratacitori, rapsozii,
 Cand se opreau cantand la praguri,
 Si dulci ca fagurii de miere
 Curgeau al vorbelor siraguri!
 
 Cand Eros ineca tot chinul
 Si grija zilelor de maine,
 Si ca pe-un rug ardea pamantul
 Sub stolul viselor pagane!
 
 Cand cerul falnic al Eladei,
 Intins pe-albastrul caldei mari,
 Pe veci indragostit de dansa,
 O-nabusea sub dezmierdari!
 
 Voi! Perle-n salba vesniciei
 O! vremi de aur, vremi uitate!
 Azi, pentru voi, cu-atata sete,
 Zadarnic, inima mea bate!
 
 Azi, viata tot mai greu ne-apasa
 Si cerul nu se mai despica!
 Ah! Cine-ar mai putea sa smulga,
 Din valuri, Venera antica?
 
 Urcand pe-albastre trepte, luna
 Deasupra stancii, arde pala,
 Si-acopera cetatea moarta,
 In giulgiuri albe de vestala!
 
 Din antologia "Acesti mari poeti mici"
 alcatuita de Mihai Radulescu
 |