| Port cerul cu stele pe umerii mei! Tot focul iubirii in piept!
 Cuvantul mi-e harpa, vrajita de zei,
 Iar gandul, toiag de-ntelept.
 
 Par, bratele-mi, ruguri aprinse, pe veci;
 Cununa de flacari mi-e gura, nu lut!
 Fiorii de viata, chiar, lespezii reci
 I-as da printr-un singur sarut.
 
 Prin geana deschisa, cand ochii-mi patrund,
 Un alt cer straluce-n adanc;
 El creste si-acopera, zari fara fund,
 Cu-n soare mai viu pe oblanc!
 
 Un bici, cu fasii de azur, impletesc,
 Pe guri patimase, cand furii se cern
 Si-a vietii prostie, destin pamantesc,
 Lovita de sfarcul etern.
 
 Cand, aprig spumeaza, veninul pe limbi,
 S-asupra-mi cad pietre morman,
 
 Tu pietrele-n bulgari de aur le schimbi
 O! fluier vrajit al lui Pan!
 
 A mele sunt campuri, poieni, luminis
 Si raza ce moare-ntr-al norilor prag,
 Si umbrele dese, din vechiul frunzis,
 Cazand peste fruntea-mi de mag!
 
 Eu traznete, fulgere, toate le-adun!
 Furtuna dezlantui in voie,
 Si-mprastii pe lume, cu-avantul strabun,
 Scantei din faclia lui Joe!
 
 Ocean sunt ce trece de-al stancii grumaz,
 Unesc lutul negru cu-albastrul senin;
 Din orice simtire facand un talaz,
 Inving uriasul destin!
 
 |