| E Rita, fecioara cu ochii sprintari, Cu sani ca de piatra,
 Nascuta-n alaiul a zece cobzari,
 Regina pe satra.
 Zglobie ca fulgul, cutreiera vai
 Si negre poiene,
 Iar ochii ei tineri ii joaca-n vapai
 
 Pe umede gene.
 Cosita ei creata pe umerii goi
 ii cade-n inele;
 Surasu-i arunca pe-ntregul zavoi
 Sclipiri de margele.
 
 Aprinsa-i naframa ce-i flutura-n vant,
 Rad galbeni in plete;
 Cand trec c-un zambet, zvarl cusma-n pamant
 Nomadele cete.
 Cand naste sub corturi un cant leganat,
 Si-un zvon de sandale,
 Cu patima crunta ciocanele bat
 in vechi nicovale.
 Ea joaca sub vaierul strunei prelung
 La focuri sarace.
 Si razele lunii fiinta-i strapung
 
 Ca sute de ace.
 Usor se mladie, roteste pe loc,
 Dand chiot salbatic,
 Si pare piciorul ei sprinten in joc
 Atins de jaratic.
 Dispare-n vartejuri, sar banii pe sani,
 Loviti de furtuna;
 Si geme ca vie sub mestere mani,
 Lauta strabuna.
 
 Tarziu stau nomazii la stele culcati,
 Iar ea pe campie,
 Saruta vazduhul cu ochi dilatati
 De-o sfanta betie.
 
 
 |