Aurel Gurghianu
Nastere: 1924
Deces: 1987
Este cunoscut ca poetii de la "Steaua" au mentinut un climat literar normal in perioada nefasta a deceniului proletcultist; in revista de la Cluj, condusa de A.E. Baconsky, se publica poezie adevarata (in sincronizare reala cu cautarile poeziei europene), pe cind Eugen Jebeleanu, Maria Banus, Nina Casian si altii versifica sloganele realismului socialist, militind pentru imperativul ideologic al momentului. Mi se pare de-a dreptul ciudat sa constat ca Aurel Gurghianu si Victor Felea, doi poeti importanti - cel putin din perspectiva rezistentei estetice -lipsesc din Antologia triumfanta a lui L. Ulici din anul de gratie 1997, in timp ce li se confera spatii necuvenite unor poeti obedienti / oportunisti precum Dan Desliu, Ion Brad, Eugen Jebeleanu, Radu Boureanu, Alexandru Andritoiu etc.
Ce criterii postdecembriste misterioase au functionat ca aproape toti politrucii sa figureze gloriosi in atit de mediatizata opera a presedintelui Uniunii Scriitorilor, iar poetii autentici care s-au impotrivit ideologizarii fortate, intretinind ideea continuitatii nepoluate a discursului poetic postbelic, sa fie eliminati fara «itare? Totusi, daca - asa cum s-a spus - antologiile inlocuiesc istoriile literare traditionale, nu se justifica in nici un fel absenta unor poeti al caror discurs original furnizeaza chiar substanta estetica a acestor istorii ale poeziei.
Desi, cum am incercat sa argumentam, A.E. Baconsky devine un poet de referinta abia dupa Cadavre in vid (1969), este esentiala actiunea sa de reorientare catre modernitatea discursului poetic (in perioada 1950-1960), teoretizata curajos in eseurile publicate si pusa in practica in cadrul gruparii steliste ce-i cuprinde pe Pictor Felea, Aurel Gurghianu, Aurel Rau si Petre Stoica. El pledeaza eficient Pentru o noua poetica, izvorita dintr-o noua atitudine realista, in detrimentul Metaforizarii laxe. Evident, dupa dura violentare datorata storcatorului de retorica avangardist, constatarea inevitabilitatii declinului metaforei devine sindromul cel mai contaminant si poetii autentici de pretutindeni iau act de aceasta mutatie ireversibila care le marcheaza structurarea discursului; autorul Corabiei lui Sebastian propune decis aceasta optica diferentiatoare, in polemica fireasca cu
"sumbrul delir imagistic al suprarealistilor" sau cu "obositoarea matematica a
hermetismului". Este stiut ca atitudinea poetului post-avangardist - in ceea ce
priveste uzul metaforei - se schimba si A.E. Baconsky inregistreaza cu
promptitudine aceasta reactie; poezia abandoneaza partial metafora optind partial
pentru nuditatea semnului. E. Simion (Scriitori romani de azi, III, 1984) nu
intelege asertiunea baconskiana (nefiind informat, desi a stat patru ani la Paris. despre avatarurile semnificantului) si se apuca total anapoda sa tina o lectie despre sub-
metafora, recurgind la o bibliografie autohtona cu totul inadecvata. in consens cu aceasta dc-metaforizare a discursului, A.E. Baconsky pledeaza convingator pentru ace£
""o noua sinteza a simplitatii" ("o simplitate desavirsita, aproape magica, o maxima
economie de mijloace sub egida realismului riguros, o stiinta a condensarii, a
dozajului, a disonantei"), indemnindu-i pe poetii de la Cluj s-o ilustreze prin opera peri
lor.
Clujeanul care se incadreaza cel mai exact in poetica simplitatii, in spiritul "se
preceptelor baconskiene, compunind o pura "poezie de notatie" (conform "Nisintagmei lovinesciene) este Aurel Gurghianu, cel care, ca si Victor Felea, se coas obstineaza sa scrie o poezie a concretului, lipsita de solemnitate, luind temperatura cuvintelor ca un simplu meteorolog si urmarind curentii de seara in vederea clop
stabilirii diagnosticului strazii. Intr-o poezie excesiv de solemna, ca a noastra, iata de i
ca este posibila aceasta destindere a retoricii traditionale si aceasta metamorfoza a mi-
continutului. Este cunoscuta atitudinea bucolica stereotipa, identificabila, cu rare
exceptii, la majoritatea versificatorilor romani, ce revigoreaza in diverse forme sun
opozitia semiotica rural versus citadin. Gruparea de la "Steaua" va pune accentul
pe citadinizarea discursului, realizind astfel o noua recuperare a realului, in
continuitatea actului de des-metafizicizare inceput de poetii din generatia
razboiului. Formele de continut nu se mai revendica de la substraturi mitice iar
formele de expresie se emancipeaza de institutia caduca a rimei, generalizindu-se
treptat optiunea pentru versul alb. Se forjeaza si la noi noul tip de poezie; o poezie
a banalului, a faptului cotidian, reductibila la notatia simpla, intr-un limbaj cit mai
accesibil, fara sa scandalizeze orizontul de asteptare al cititorului comun. Poetul»
eliberat de constringerile traditiei, ia in posesie directa realul si cu aceasta
perspectiva proaspata consemneaza o stare aparent bacoviana ("E primavara S'
ploua, ploua in strada Salcimilor / ploua peste surisul amar / Ploua peste coiful
meu alb, pe mina ta ca o scoica / din care beau ploaia / ploua pe ochii tai care au
plins '/ obositi de prea mult studiu. Ploua pe spaima singuratatii, pe gura dorita.
Ploua pe vid. / Trimite-mi daca poti un semn.") care, de fapt, nu mai reface haloul
textual funebru al bacovianismului; semnele lingvistice invadeaza textul fara o .
mediere conotativa premeditata retoric si din acest flash al spunerii directe, realul
iese vitalizat. Tocmai aceasta tentativa de vitalizare poetica a realului cotidian constituie contributia esentiala a lui Aurel Gurghianu la instituirea noului tip de discurs.
Desi in aparenta acest discurs apare lipsit de agonism, prin notarea neutra i unor senzatii si impresii, aproape din fiecare vers mocneste o stranie energie Interioara ce da gravitate acuta chiar starilor derizorii. Interiorizarea intensa drapeaza in general actele unui actant mizantropic. In pliurile interioare cele mai ascunse, mizantropul traverseaza stari teribile de refulare si sufera nevazut contorsiuni de nevindecat ale eului; ca sa nu exteriorizeze ce se petrece in subconstient, el isi inventeaza o terasa, la vedere publica, pe care protagonistii launtrici se infrunta protocolar cu armele admise de codul manierelor elegante. Pe aceasta terasa imaginara se perinda diversele euri sociale, mundane, exterioare ale actantului poetic. Abia cind spectacolul s-a incheiat, incep sa se auda acele voci ragusite din adinc, rascolite de drojdiile refulate printr-o sfortare oprimanta permanenta. Acestea sunt "labele de urs" ce izbesc in coaste din interior insingerindu-le din plictiseala uritului sau "ciulitul urechilor" unei capre negre ce ."se mira ca e nervoasa si singura", spargind cu copita "cristalul izvoarelor": "Nimeni nu banuieste / ca inchis in mine / un urs imi loveste c-o laba grea coastele / si mormaie de urit / Undeva, o capra neagra / ciuleste urechile / si se mira ca e nervoasa si singura. / Copita ei sparge cristalul izvoarelor. / Bat clopotele-acum, bat ca la o noapte-a-invierilor / iar eu, de aici, din turnul de lut si de apa / prefac plingerea lor de bemoli in otrava / pe care, cu degetul ranit / ai sa mi-o rotesti poate miine sub ochi").
Dar mizantropia aceasta pare a fi doar- o forma ludica prin care cel care o simuleaza se poate bucura de acele momente rare de retractilitate, necesare "sinuciderii" in scriitura: "Sa nu fiu prezent, desi sint acasa / Ma cauta poate Lerua, inversul numelui meu. / Un nisip al timpului presara pe foaia alba / sinuciderea orelor. / Acum telefonul suna mai lung / dar eu l-am inchis aproape de tot si-1 ascult in surdina. / Sa fie doar o sedinta? / (Cine i-a spus dactilografei -Veronica - sa-mi puncteze / cu cele cinci cifre ceasul de taina?)". Fata de Victor relea, al carui eu se regaseste de obicei intr-stare de extroversie eliberatoare, Aurel Gurghianu este un introvertit si discursul sau poetic e mai complicat sintactic si retoric, solicitind un ceremonial de lectura mai atent. Autorul Terasei este mai implicat in act, mai interiorizat decit ceilalti comilitoni; calaretul din somn sondeaza abisal tectonica poemului si la suprafata textului se isca adesea curenti semnificanti ce-1 pun in deruta tragica pe lectorul lejer. Vreau sa spun ca textuarea gurghiana isi integreaza mai multe straturi semiozice, antrenind diferite niveluri de sens, in conformitate cu o gramatica poetica a viitorului. De aceea, probabil, Aurel gurghianu va depasi in timp omologarea istorica de poet al gruparii de la Steaua", capatind deplina autonomie axiologica pentru a se situa printre poetii ""portanti din perioada postbelica.
Volume publicate:
Drumuri (1954);
Zilele care cinta (1957);
Linistea creatiei (1962);
Biografii sentimentale (1965);
Strada vuitului (1968);
Poarta cu sageti (1972);
Temperatura cuvintelor (1972);
Curentii de seara (1976);
Orele si umbra (1980);
Numarati caii amurgului (1982);
Diagnosticul strazii (1985);
Calaretul din somn (1988).
Citeste si:
|
|
